Discursul final al președintelui Barack Obama a fost unul clasic – excelent, dar subțire la capitolul “progrese de raportat”. Acum urmează conferința de presă a președintelui ales Donald Trump (1700 CET) care, având în vedere acuzațiile de legături cu Rusia, va avea cu siguranță o audiență mare.
Cumva, Trump a întruchipat și a animat „spiritul liber” al Americii; chiar și economiștii experimentați și cei de la fondurile speculative cu care vorbesc au fost „cuceriți” de avântul campaniei populiste a lui Trump și de promisiunile sale mărețe. Poate, însă, e timpul să amintesc tuturor că:
- Da, economia contează.
- Nu, nu e vorba numai despre psihologie.
Economia și structura sa pe bază de stimulente este ceea ce creează viitorul; activitatea pe Twitter, nu (deși, în calitate de acționar Twitter, aș fi vrut să fie așa).
Pe termen scurt, atât piața, cât și (în mod clar) forțele politice se pot îndepărta de tendințe și pot trece de medie, dar, ultima dată când am verificat, SUA se aflau într-o încetinire masivă față de creșterea istorică pe termen lung (sub-2% creștere versus 3,5% din anii 50 încoace).
Majoritatea locurilor de muncă create au fost unele temporare (aproape de 50%) și trebuie să luăm în considerare și scăderea în curs de desfășurare a demografiei, căci o populație îmbătrânită înseamnă o scădere de 0,50-0,75% în prima linie a creșterii, sub o productivitate neschimbată care merge spre încetinire.
Întorcându-ne la creșterea „pe termen lung” de 3,0-3,5%, aceasta poate fi realizată prin stimularea productivității – nu prin forțarea rămânerii în SUA a locurilor de muncă. Pe termen scurt, poate, asemenea măsuri pot „stimula” creșterea, dar acest lucru se va întâmpla mereu în detrimentul viitoarei creșteri (finanțată de credite).
Oferta politică a lui Trump are unele elemente care susțin creșterea și altele negative. Pe termen lung, și din perspectiva unui economist, sunt net-negative: clădirea zidurilor (la figurat și practic) nu a fost niciodată benefică pentru creștere și prosperitate.
Noua politică externă a SUA va fi la întâmplare și oportunistă și va duce în cele din urmă la o nouă retragere a țării din poziția de lider internațional. G7 este acum de facto condus de Germania și de cancelarul Angela Merkel datorită faptului că Trump a eliberat această poziție.
Aceasta e o poziție pe care, desigur, aceasta nu o dorește – mai ales în an electoral.
Având în vedere toate acestea, „frontul local” va fi principala arenă pentru Trump, având în vedere că este 100% concentrat pe plan intern într-un mod asemănător eroului său, fostul președinte Richard Nixon. Președinția Trump va însemna, de asemenea, o imensă presiune pe Rezerva Federală care, din nou, are un statut asemănător cu Fed-ul din perioada Nixon și a președintelui băncii de atunci, Arthur Burns.
Privind în ansamblu, Trump este partea finală a ciclului care a început fie cu Nixon care a scos SUA din standardul pentru aur în 1971, sau cu Reagan care a introdus economia pe bază de ofertă (și a avut deficite fiscale majore) și a reintrodus politicile laissez-faire în 1981.
(Desigur, atunci am avut „coșmarul” de 30 de ani al intervențiilor din ce în ce mai dese ale băncii centrale nu doar în stabilirea dobânzii, ci și în tranzacționarea din ce în ce mai puțin liberă a piețelor…)
Poate primim câteva detalii astăzi despre agenda lui Trump, însă în cele din urmă mă îndoiesc… în ultimele săptămâni, am încercat să îl înțeleg pe Trump, dar, din nefericire, am ajuns la concluzia că mandatul lui va fi în cel mai bun caz haotic și experimental și în cel mai rău caz va fi o oglindă din secolul 21 a celor câțiva ani ai lui Nixon ca președinte.
Din păcate, președintele Trump va fi exact la fel precum candidatul Trump, în ciuda oricăror manevre creative pe care le-ar putea face consilierii săi.
Neîncrederea în presa liberă, insultarea oponenților și afirmațiile fără acoperire vor fi predominante. Sper că activiștii politici și presa să facă față acestei situații; așa cum bine a spus Obama, democrația se află sub presiune, iar aceasta e criza adevărată.
Să fie clar, schimbarea este bună, iar Trump – așa cum am tot spus în 2016 – a fost antidotul necesar pentru era dinastică Clinton/Bush și profundul său elitism. Nu uitați: Trump nu a câștigat alegerile, ci Clinton le-a pierdut. Ceea ce se întâmplă acum este determinat de o nevoie socială și economică de schimbare.
Uneori avem nevoie să simțim în totalitate – să pipăim, să mirosim, să atingem – acele lucruri pe care nu le vrem pentru a putea să mergem mai departe din nou… și cred că 2017-2020 ar putea fi o asemenea perioadă.
Iată câteva dintre observațiile mele, inclusiv o re-postare pe Twitter a Perspectivei mele Macro 2017 de către Mike “Mish” Shedlock, care a inclus și prezentarea mea online completă pentru clienți:
Iar Trump? Ei bine, titluri ca acesta sunt îngrijorătoare și cu siguranță sugerează un președinte care nu e deloc al tuturor:
De asemenea, în susținerea ipotezei mele despre „Trump nixonian” vine și faptul (indicat de bunul meu prieten Kasper Elbjørn) că Trump plănuiește să pună în ramă următoarea scrisoare de la fostul președinte Nixon:
În sfârșit, citiți acest articol Bloomberg scris de Barry Ritholtz și, cel mai important, accesați linkul din denumirea comercială – vă amintește de ceva? Poate de grădiniță?
Inaugurarea lui Trump va fi, după părerea mea, catalizatorul pentru o nouă realitate – o perioadă în care speranța este înlocuită de îndoială și de un semnal de alarmă dramatic față de riscul mare de recesiune bazat pe lichiditatea globală extrem de negativă, un dolar SUA prea puternic, nesiguranță politică și un an în care riscul geopolitic va fi în lumina reflectoarelor, în timp ce abilitatea băncilor centrale de a atenua căderea este limitată.
Bine ați venit la începutul sfârșitului pentru pretinde-și-extinde, dar și într-un an al volatilității.
Perspectiva mea completă de investiții este inclusă în prezentarea online la care a făcut trimitere Mish mai sus.
